Există două evenimente în viața fiecărei persoane pe care nimeni nu le poate evita: nașterea și moartea. Când părinții mor, este un eveniment amar și dureros pentru copii. Dar acesta este ceva ce trebuie să supraviețuim într-un fel sau altul. Moartea nu este o ruptură a conexiunii, ci o întărire a forței interne, fertilizarea solului pe care crește el însuși un adult. Aceasta este claritatea că acum este necesar să ne întoarcem mai des la interior, mai degrabă decât la exterior. Lumea își păstrează imaginea, dar această imagine trebuie să devină mai clară și mai definită. Când ne uităm la lume și ne dăm seama de faptele reale ale existenței nașterii și morții, atunci putem să ne uităm cu mai multă îndrăzneală la noi înșine, la Sinele nostru real, să ne ascultăm pe noi înșine, să fim în tăcere, să nu fim distrași, să ne luăm timpul. Moartea părinților ne permite să ne confruntăm față în față cu fricile și, ceea ce este mai dificil, ne obligă să reconsiderăm multe idei, atitudini și reguli. În momentul în care trăim durerea pierderii, intrăm în contact cu sentimente familiare de neputință, deznădejde, din care ne-am străduit atât de mult să scăpăm... și am demonstrat capacitatea de a ne „adapta bine”. În situația morții unei persoane dragi, toate încercările de a se ascunde de adevărul sentimentelor cuiva sunt inutile. Sensul principal este să simți, să înțelegi, să accepți, să te împaci cu faptul că o persoană dragă nu este pe Pământ. Părinții sunt oamenii prin care o persoană vine pe lume. Iar când părinții pleacă, apare un sentiment profund de singurătate, un sentiment de independență deplină... și, în același timp, teamă că „acum, iau singur toate deciziile, aleg”. Procesul de acceptare poate fi exprimat în câteva cuvinte: lacrimi, tăcere, amintire, amintire Lacrimile sunt cele care ne ajută să plângem pierderea și să eliberăm durerea. Lacrimile sunt puterea vindecătoare a naturii, oferindu-ne purificarea ochilor, gândurilor și sentimentelor noastre. Era o strângere în piept, un nod în gât, Și dinții mi s-au strâns de frenezie, Când am simțit o senzație de arsură Chiar deasupra inimii cu un fior și un sentiment de durere și rușine, Pentru că sunt supărat în acel moment Când ar trebui să strig: „necaz” și să plâng amar de regret... Uneori oamenii devin amorțiți, își pierd orice sensibilitate și înțelegere a ceea ce se întâmplă, motiv pentru care Lacrimile sunt primele care ne readuc înapoi la realitate. A plânge înseamnă a te elibera de iluzia că totul mai poate fi înapoiat. Moartea ne dă șansa de a simți Viața, iar moartea unei persoane dragi, un Părinte, ne împacă cu trecutul nostru și ne permite să ne mișcăm calm pe calea vieții... Este foarte important să tratăm moartea cu respect. Cu respect - asta înseamnă să nu te învinuiești pentru ceea ce a rămas nespus și neterminat. Nu-ți pierde vitalitatea prețioasă cu sentimente de vinovăție. Dar, dacă încă nu îți poți depăși vinovăția... atunci trebuie să te ajuți și să treci prin aceste sentimente „rușitoare” de vinovăție și rușine. Cum poți face asta: asigură-te că ai o discuție sinceră cu tine însuți. O conversație sufletească cu tine însuți ar trebui să aibă loc într-o atmosferă de „cel mai strict secret”. Aceasta este o conversație intimă între tine și tine. În interiorul tău, cere iertare de la părinții tăi, care sunt reprezentați în genele și sentimentele tale. Cere-ți iertare pentru faptul că: „Am sunat rar”, „Nu m-a interesat cum trăiești”, „te-am țipat”, „m-am certat, nu am înțeles”, „am fost jignit, condamnat”, „ jignit și nu a ascultat”, „mi-a fost rușine de tine”, „răs de tine”... și . d. fiecare va spune a lui. Ce altceva înseamnă că moartea se împacă cu trecutul? Dacă am fost jigniți de părinți pentru ceva, atunci acum este momentul să ne eliberăm de povara resentimentelor. Ieșiți din închisoare, obțineți cheia și deschideți ușa pentru a realiza că „NIMENI ESTE VINOVAT”... Nu vorbesc despre a-ți ierta părinții... ei sunt bătrâni, nu poți să-i ierți, eu' Vorbesc despre faptul că știi că totul s-a întâmplat așa cum ar trebui, de aceea ești Alive Now. Faptul că ești în viață este suficient, aceasta este misiunea părinților, de restul ne putem face singuri. Uneori cu Muncă, cu eforturi Incredibile, depășind Rezistența, Temerile, Lenea... dar putem. Putem face multe, aproape totul singuri, dar nu ne putem naște singuri! Pentru toate acestea, prin resentimente, este important să ieși în Recunoștință... Apoi vine un moment de tăcere!!!