Când resursele interne ale clientului sunt consolidate, puteți începe să „atingeți” încetul cu încetul trauma și să vorbiți despre ea. În primul rând, trebuie să identificați acele fragmente de amintiri moderat dureroase cu care clientul este gata să interacționeze. În același timp, trebuie să vă asigurați că, în timpul procesului de procesare, clientul rămâne în „fereastra toleranței de a afecta”. Scufundarea prea repede și prea mult timp în amintiri dureroase nu poate duce decât la retraumatizare. Rolul psihologului se schimbă treptat. Dacă în stadiul de stabilizare era un „părinte gazdă grijuliu”, acum se transformă într-un „coach binevoitor” care, încetul cu încetul, împinge clientul să se schimbe. Clientul retrăiește evenimentele traumatice într-un mediu calm, cu sprijinul unui psiholog. Puteți cere clientului să scrie o poveste despre trauma sa și apoi să o citească cu voce tare. Pentru a spori efectul și a stimula sistemul de procesare a informațiilor din creier, puteți folosi mișcările oculare din metoda EMDR. Se poate folosi și tehnica „două scaune” din psihologia Gestalt. Clientul reacţionează situaţia traumatizantă, acţionând în diferite roluri (schimbându-se pe scaune diferite). În acelaşi timp, merită să fie atent la sentimentele care însoţesc memoria (frică, ruşine, furie), pe care clienţii le evită adesea. Recunoașterea și exprimarea acestora este o parte importantă a procesului de vindecare. Ca urmare, încărcătura emoțională a amintirilor dureroase este redusă. Ele devin simple amintiri și încetează să evoce un răspuns afectiv. Următorul pas este să încurajăm cu blândețe clientul să facă lucruri în viața reală care, datorită asocierii lor cu trauma, provoacă frică și evitare. Începând cu situații relativ tolerabile și trecând treptat la altele mai dificile Lucrând cu convingeri negative. Ca urmare a unei traume complexe, apar o serie întreagă de credințe iraționale care reduc stima de sine și încrederea în sine: „Sunt neajutorat”, „Sunt anormal”, „Sunt condamnat să sufăr”. Psihologul ajută clientul să devină conștient de aceste convingeri, să le pună la îndoială și să le înlocuiască cu alternative mai raționale Treptat, se schimbă sensul pe care clientul îl acordă evenimentelor traumatice. Apare o distanță între „eu ca persoană” și „ce mi s-a întâmplat”. Conștientizarea vine: „Ceea ce s-a întâmplat este în trecut, viața mea viitoare depinde de mine însumi.” Trauma provoacă convingerile filozofice și religioase ale unei persoane și imaginea sa despre lume. De la întrebarea evidentă „De ce mi s-a întâmplat asta?” Urmează reflecții existențiale profunde despre moarte, liberul arbitru, sensul vieții și locul cuiva în lume. Psihologul sprijină cu atenție clientul în căutările spirituale, fără a-și impune opinia. Dacă este posibil să găsim sens în ceea ce sa întâmplat (de exemplu, cu ajutorul doctrinei karmei), atunci procesul de reabilitare merge mult mai repede Un rol important în acest proces îl joacă identificarea valorilor (dorințe adevărate profunde). și stabilirea contactului cu aceștia. Ce fel de persoană vreau să fiu? Ce fel de viață vreau să trăiesc? Răspunsurile la aceste întrebări vă permit să vă formați o viziune asupra unei noi vieți interesante, să vă stabiliți obiective și să începeți să depuneți eforturi active pentru a le atinge..