I'm not a robot

CAPTCHA

Privacy - Terms

reCAPTCHA v4
Link



















Original text

Relațiile cu părinții sunt cel mai important lucru în viața copiilor. Calitatea lor determină atitudinea copilului față de sine, față de capacitățile sale și față de lume în ansamblu. În comunicarea cu părinții copilul primește informații despre el însuși, despre cum este el Gândește-te acum la relația ta cu copilul tău. Cât de mulțumit ești de ele? Copilul tău are încredere în tine? Te ascultă și te aude? Îți împărtășește experiențele lui? Negociezi ușor cu el în situații de conflict? Aceștia sunt toți indicatori ai cât de aproape sau de departe sunteți unul de celălalt. Suntem complet responsabili pentru tipul de relație pe care o dezvoltăm cu copiii noștri. Noi înșine îl învățăm pe copil să interacționeze într-un mod special: să ne audă sau nu, să aibă încredere în noi sau să-și ascundă gândurile și sentimentele, să negocieze sau să manipuleze, să vorbească sau să țipe dacă simți că relația ta cu copilul tău nu este mergând bine, există întotdeauna o oportunitate de a îmbunătăți contactul cu el. Îți poți îmbunătăți relația! Acest lucru nu este foarte dificil Aș dori să mă opresc asupra principalelor acțiuni ale părinților care îi fac mai aproape de copiii lor. Acordați atenție copilului dvs. Un copil are nevoie de atenția celor dragi, la fel cum o plantă are nevoie de apă. Îl dezvoltă. Atenția este și baza unor relații bune. Ce înseamnă „a fi atent la copil”? Asta înseamnă să faci cu el ceea ce îl interesează: să te joci, să citești, fără să te distras de nimic altceva. Doar tu și copilul. 20-30 de minute pe zi sunt suficiente Nesupunerea și diversele acțiuni nedorite ale copiilor sunt destul de des o modalitate de a obține atenția părintească dacă aceasta nu este suficientă. Prin urmare, 20 de minute pe zi de atenție vă pot ajuta să faceți față acestui lucru!2. Ascultă-ți copilul, părinții vorbesc mai mult, explică, explică, sfătuiesc, ordonează și foarte rar își ascultă copiii. Și asta duce la faptul că copiii nu ne mai aud. Pur și simplu ignoră discursurile noastre Dacă vrei un contact bun cu copilul tău, vrei să nu se îndepărteze de tine pe măsură ce crește, învață să-l asculți! Nu mai spune-i tot timpul. Un copil te va asculta doar după ce simte că a fost ascultat De exemplu, un băiețel de 5 ani îi spune mamei: „Mamă, vreau să fac o casă cu șapte etaje!” mama lui îi răspunde: „Unde ai văzut că au făcut case din zăpadă? Să orbităm mai bine un iepure!” Ea nu îl va asculta. Copilul va simți că el și ideile lui nu sunt interesante pentru ea Și dacă mama îi spune: „Uau! Spune-mi mai multe!”, copilul va simți că mama lui este interesată de el, că poate împărtăși cu ea, că se poate baza pe ea. Și cu ce plăcere va continua să povestească! Desigur, nu va putea construi o astfel de casă, dar este foarte important pentru el să fie ascultat, de asemenea, uitați-vă la cum îi spuneți copilului dumneavoastră ce trebuie să facă! De obicei, părinții urmează o cale simplă: „Pune-ți o jachetă, e frig afară!”, „Spălă-te pe mâini și mergi la masă”, „Nu te plimba prin bălți!”, „Du-te la culcare”. În schimb, întreabă: „Cu ce ​​te vei îmbrăca pentru a te încălzi afară?” Copilul va simți atunci că comunici cu el, că părerea lui este importantă pentru tine, că îl asculți! În plus, punând astfel de întrebări, îl dezvolți pe copil, îl înveți responsabilitatea și capacitatea de a lua propriile decizii.3. Acceptă-i emoțiile De obicei, părinții nu vor să înțeleagă și să accepte emoțiile negative ale copiilor lor. Dacă un copil este supărat, frică sau trist, nu ne place. Ne-am dori să nu facă asta. Și este o foarte mare greșeală să nu-i permiteți copilului să exprime aceste emoții. Emoțiile sunt temporare, vin și pleacă (cu excepția cazului în care, bineînțeles, le este interzis să le exprime) și toate au dreptul să fie. Pentru un copil este important să-i acceptăm emoțiile, pentru că fac parte din el. În plus, acceptând emoțiile copilului, îl ajutăm să le facă față și să devină conștienți de ele. Ce înseamnă „acceptarea emoțiilor copilului”? Să ne uităm la un exemplu Un copil vine de la școală prost dispus și îți spune: „M-a mustrat profesorul, dar.