Este foarte greu sa recunosti fata de tine ca nu ai putere. Din anumite motive, se pare că acesta este sfârșitul. Toată lumea se va întoarce, va respinge, nu va accepta. Cine are nevoie de tine așa de slab? Da, și te vei sinucide. Cum este posibil să obosești când nici măcar nu te-ai efortat? Cum te poți opri când totul în jurul tău este deja, dar eu încă nu am auzit această voce? Este atât de tare, bine produs, încrezător, judecător. Cu o mulțime de argumente și sunete foarte plauzibile. Nu există unde să te ascunzi sau să te ascunzi de el. Cu toate acestea, nu mai oferă prea multă motivație. Și undeva în adâncul sufletului vreau să plâng. Pentru că doare de la o asemenea rigiditate. Doare să fii mereu extrem. Doare să nu ai dreptul la sentimente. Este dureros să cauți un al doilea și al treilea vânt în tine când este deja evident că nu există. Și așa, în secret, vreau ca cineva să-i fie milă și să accepte, să susțină și să nu judece. Pentru că sunt foarte obosită. Pentru că nu am putere. Pentru că ultima dată când am luat o vacanță a fost acum doi ani, dar nu-mi amintesc exact când. Pentru că sunt deja confuz în liste nesfârșite de lucruri de făcut, iar calendarul meu explodează. Și tot vrei să te înscrii la o piscină sau un masaj, dar într-o zi peste câteva săptămâni, o lună, două... De oboseală abia te poți trezi dimineața și să-ți torni cumva un litru de cafea Vreau să plâng. Te doare corpul, te doare spatele, te doare capul și seara înainte de culcare pur și simplu nu te poți relaxa. Epuizat. tu plângi. Rănit. tu plângi. Abia în acest moment parcă înțelegi că oboseala este reală. Că resursa este într-adevăr la zero. Și acest lucru nu poate fi ignorat. Și acum acesta este cel mai important lucru din viață. Pentru că dacă nu există sănătate, nu vor mai fi afaceri sau nimic. tu plângi. tu plângi. tu plângi. Te-ai lăsat de frică. Descărcare. Ești surprins să descoperi că lumea nu se prăbușește pentru că ești obosit. Totul se descurcă cumva și se rezolvă de la sine în timp ce îți recâștigi forțele. Nimeni nu se întoarce. Viața merge. Calmeaza-te. Lacrimile se usucă. Acolo unde este un acuzator, mereu este ascuns cel care doare. Și văzând, auzind, înțelegând și acceptând durerea lui, putem schimba vieți.