De la autor: - blogul meu, unde poți afla mai multe despre coaching și „Viața magică” Imaginează-ți o persoană care stă în cel mai înalt punct al unui munte, cu brațele întinse în lateral . Este ca o cruce pe cupola unei biserici. Pământul se întinde sub el în toată frumusețea lui și el își întoarce privirea către cer. Simbol al religiei creștine. Despre ce vorbeste el? De ce are nevoie de cel mai extrem punct al pământului? Și de ce, cu ochii ațintiți spre cer, mâinile tale sunt inactive, simbolizând fie ascultare sclavă, fie ignoranță despre ce să faci cu ele? Omul este nevoit, urmând dogmele insuflate, să se roage, așteptând ajutor de sus, dar nu poate să-l ia din cer, pentru că îi lipsește cunoștințele. Și nu stă ferm pe pământ, chiar pe margine, de teamă să-și crească rădăcinile dincolo de dogmele religioase. Stă între cer și pământ - repetând chinurile lui Hristos, uitând complet că Hristos a lăsat moștenire dragostei și nu să-și repete chinurile. Deci de ce avem nevoie de Dumnezeu? Și este nevoie de biserică ca instituție a lui Dumnezeu? Ce fel de biserică ar trebui să existe – una care face slujitori ai lui Dumnezeu din oameni pentru slava ei, sau una care îi ajută pe oameni să devină oameni ai lui Dumnezeu, dedicându-și cu bucurie faptele slavei Sale? Numiți măcar o persoană care, fără să studieze, fără să greșească din propria experiență, ar deveni o persoană celebră? Nu se întâmplă așa. Toți oamenii celebri au studiat în orice moment și au muncit din greu, făcând greșeli și suportând criticile publice. Dar datorită perseverenței, înțelepciunii și capacității lor de a depăși prejudecățile, clișeele și ostilitatea societății, ei au realizat ceva pentru care vor fi amintiți multă vreme de descendenții recunoscători și nerecunoscători. Îmi amintesc o vorbă îndrăgită de psihologi în vremea sovietică: „Toate familiile fericite sunt fericite în mod egal. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” Pentru a parafraza acest proverb pe tema creșterii personale și spirituale, putem spune: „Toți oamenii dezvoltați sunt la fel și fericiți. Toți cei care nu sunt dezvoltati nu sunt fericiți, fiecare este captiv al propriei dogme.” O persoană din secolul XXI este o persoană în continuă dezvoltare, activă și sănătoasă, capabilă să-și găsească scopul și să-l urmeze, atingerea unor scopuri specifice. La urma urmei, omul nu trăiește numai cu pâine, sau mai bine zis, nu fiecare om își satisface nevoile doar cu hrană, viața de zi cu zi și sex. O persoană din secolul XXI trebuie să aibă o misiune pe care o persoană o realizează de-a lungul vieții cu bucurie și un sentiment de satisfacție. Găsirea propriei misiuni oferă unei persoane un sentiment de valoare de sine, încredere în abilitățile sale și în viitor, ameliorând în același timp plictiseala, depresia, lenea și boala. Coaching-ul (ing. coaching - training, training) este o direcție destul de nouă în dezvoltarea sistematică a personalității. Coaching-ul înseamnă deblocarea potențialului unei persoane pentru a-și maximiza eficacitatea. Coaching-ul nu învață, ci ajută la învățare. Un antrenor ajută o persoană să-și determine adevăratele dorințe, să privească cu ochi reali situația sa actuală și, prin stabilirea unor pași anumiți, să construiască calea cea mai scurtă de la ceea ce are deja până la visul său. Este uneori foarte greu pentru o persoană să-și separe visul de stereotipurile insuflate, să-i dea aripi și, crezând că este posibil, să meargă direct spre obiectiv, alimentat de imaginile create din visele sale. Coaching-ul are instrumente destul de puternice pentru asta. Sunt sigur că, cu cât mai mulți oameni iau calea dezvoltării sferei personale și spirituale, cu atât mai devreme Rusia va redeveni o mare putere, iar viața cetățenilor săi va arăta mai mult ca o magie decât ca o cameră de experimente de supraviețuire comentați articolul și puneți întrebări pe blogul meu http://madgiclife.ru/