Cum ne aflăm implicați în rolul (locul) altcuiva, în sentimentele altcuiva, în scenariul altcuiva despre care vreau să nu vorbesc situații din glume când un bărbat a plecat să scoată gunoiul în pantaloni scurți și să se întoarcă o lună mai târziu doar într-o jachetă căptușită și fără coș de gunoi. Azi vom vorbi despre alte situații. În domeniul meu de muncă, de multe ori dau peste faptul că oamenii care au o minte treaz și o memorie solidă, dintr-o dată, din senin, încep să se comporte, cel puțin ciudat. Un dependent de muncă în viață începe să „uite de muncă”. Aproximativ un familist uită de familia sa, se complace în tot felul de lucruri rele și, pentru o perioadă, cade de pe lista membrilor decenti ai societății Un contribuabil care respectă legea începe să acumuleze împrumuturi, atât de mult încât apoi copiii săi trebuie vinde toate bunurile pentru a-și achita datoriile O persoană complet sobră trece la o exces de două săptămâni în mijlocul unui raport trimestrial, fără a reacționa la țipetele și amenințările superiorilor. Un bărbat umil, ca un „tren blindat pașnic care stă pe o margine” de mulți ani, se trezește brusc și începe să dea dovadă de o asemenea agresivitate, la care nici el, nici colegii lui de cameră nu au visat vreodată. În astfel de cazuri, oamenii spun: „Un demon a pus stăpânire pe o persoană”, „Demonul l-a înșelat”. Nu are rost să defăimești demonul. Cu siguranță nu are nimic de-a face cu asta. De fapt, sentimentul este că o persoană își pierde temporar orientările interne obișnuite și alunecă într-o stare nouă. La fel ca un receptor radio care a pierdut un post de radio și a găsit independent altul, a schimbat valul. *** Știința psihologiei are un răspuns la întrebarea despre natura acestui fenomen. Această comutare are loc datorită legii apartenenței, solidarității inconștiente și mecanismului de reprimare (deplasare) a sentimentelor și scenariilor. Nu este încă clar acum voi explica totul. *** Legea apartenenței în formularea sa cea mai simplă sună astfel: „Toți cei născuți într-o familie au dreptul de a face parte din sistemul familial, indiferent de merit sau de infracțiune”. Dacă toți membrii familiei sunt amintiți, respectați, apreciați, iubiți, atunci o astfel de familie este fericită, bogată, abundentă, sănătoasă, prosperă. Problemele încep într-o astfel de familie. Cine este cel mai des uitat? Ei uită, eliberează din inimă și din memorie astfel de rude care sunt neplăcute și dureros de amintit. Este foarte dureros să-ți amintești de copiii tăi avortați. Inima mea este pur și simplu în bucăți. Foarte dureros. Dar nu poți anula ceea ce s-a făcut. Este foarte dureros să-ți amintești de foștii parteneri. La urma urmei, a existat dragoste, au existat speranțe și planuri, a existat o mare varietate de experiențe de experiențe și sentimente împărtășite... Dar nu a funcționat, „nu s-a putut”. Este foarte greu să-ți recunoști propriile greșeli... Este foarte dureros să-ți amintești de acei membri ai familiei care au fost grav bolnavi fizic sau psihic de mult timp. În cele mai multe cazuri, ele devin un element serios al cheltuielilor familiei. Oboseala se acumulează. Dar nu vei primi sprijin și simpatie din partea societății. Este foarte dureros să ne amintim de cei deposedați și reprimați. Pentru că dacă îți declari dragostea față de ei, îi poți urma în locuri îndepărtate și neospitaliere. Așa că au renunțat public. Așa că s-au pocăit înainte de ceea ce era imperfect. Este foarte rușinos și dureros să-ți amintești de criminali. La urma urmei, au provocat daune societății, vecinilor și au făcut dezonoare familiei. Este foarte rușinos și dureros să ne amintim de cei care s-au sinucis. În acest caz, este adesea însoțită de un sentiment uriaș de vinovăție. „Dacă aș fi știut că te simți atât de rău, nu te-aș fi lăsat nici un pas, te-aș fi salvat, te-aș fi prevenit, nu te-aș fi lăsat să pleci de la mine...” Este foarte dureros să-ți amintești de părinți toxici. Când un coșmar din copilărie îți apare mereu și iar în memorie, când un tată beat te-a urmărit cu toporul, vrei să ștergi acest episod din memorie... Dar tot tatăl este șters...*** Excluderea din memoria este un mecanism de apărare. Ochii care nu se văd se uită. Pare mai ușor așa. Și acest lucru este de fapt adevărat. Când există război în jur, când există un inamic în jur, nu există resurse pentru un psihoterapeut.2266880