De la autor: mai, 2012 Când vin necazul... Schimbă modul obișnuit de viață și ideile despre el, despre valorile vieții. La început, o persoană nu poate crede ce s-a întâmplat, dar timpul face ajustări în conștiință și se întreabă: „De ce s-a întâmplat asta, de ce?” Pot apărea sentimente de vinovăție și agresivitate. În gândurile sale, revine iar și iar la situația care a precedat declanșarea evenimentului și de multe ori se învinovățește că nu s-a comportat diferit, ceea ce ar fi putut preveni dezastrul. Trecându-și în minte toate opțiunile pentru un posibil comportament, chiar și în acest caz nu-l găsește. Este bine dacă există oameni în apropiere care vă sprijină și vă ajută să vă dați seama. Dar cum putem continua să trăim cu o asemenea durere, când gândurile despre cei plecați ocupă tot timpul, când lacrimile curg ca un râu, mai ales când o persoană este lăsată singură. Cum să nu plângi când doar merge pe stradă și este distras de la afacerea lui? Cea mai dificilă perioadă în a trăi durerea durează până la 6 luni. Perioada în care conștiința este forțată să accepte realitatea, iar comportamentul este forțat să se restructureze. Există includere în diverse domenii ale vieții, de exemplu, îndeplinirea responsabilităților la locul de muncă, în familie, întâlnirea cu rudele și alte persoane, găsirea modalităților de rezolvare a problemelor pe care defunctul obișnuia să le rezolve. Aniversarea tragediei, ziua de naștere a decedatului și alte date semnificative asociate cu pierderea (primul An Nou fără el, prima primăvară...) sunt greu de experimentat. Trece și mai mult timp și treptat apare nevoia de a umple golul. O persoană are nevoie de conexiuni emoționale cu ceilalți... Își poate oferi dragostea și căldura... Va continua să trăiască, iar cu căldură își va aminti de persoana care a murit și îi este din ce în ce mai dragă în timp. Dacă așa decurge reacția de durere la moartea unei persoane dragi semnificative, atunci acest proces, deși extrem de dificil, este considerat normal. Reacțiile sunt considerate patologice dacă: în primul rând, sunt inadecvate pierderii, de exemplu, nu există durere în cazul morții unei persoane semnificative sau este foarte intensă în cazul morții unui străin. Aceste două reacții pot fi interconectate, iar prima o precede pe a doua. De exemplu, din diverse motive (de obicei din cauza apărărilor psihologice care permit cuiva să „rezistă” unei situații traumatice fără a-i permite pe deplin să iasă pe deplin la conștiință), el a fost incapabil să întristeze moartea unei persoane dragi, dar a dat drumul lui. sentimente când a pierdut pe altcineva. Această legătură nu este conștientă; în al doilea rând, ele nu corespund cu timpul care a trecut de la moartea unei persoane dragi și cu dinamica durerii. Dacă o persoană este „înghețată” de durere și, după cum se spune, „timpul nu se vindecă” (de fapt, nu timpul se vindecă, ci procesul de experimentare în sine, care în timp, dacă acest proces continuă, se schimbă treptat , readucerea persoanei la oportunitatea de a trăi), atunci o astfel de durere este patologică. Ce înseamnă procesul de a trăi? Şoc. La început persoana nu poate crede ce s-a întâmplat și este în stare de șoc. Aceasta durează din primele secunde până la aproximativ 9 zile (de asemenea, se schimbă treptat). O astfel de reacție (negare), mai întâi nepermiterea și apoi lăsarea parțială în conștiință, deplina severitate și realitatea situației, vă permite să „nu înnebuniți”. Aceasta este o perioadă foarte dificilă în care este necesar să îndepliniți multe sarcini legate de documente, înmormântări, veghe și ritualuri asociate acestora, dar tocmai aceasta vă permite să „rețineți” în această perioadă (adică să le puteți îndeplini sarcini). Mare durere. După șoc și amorțeală vine etapa de căutare și etapa de durere acută (când persoana începe să înțeleagă pe deplin pierderea). Acesta durează până la aproximativ 40-50 de zile. În acest moment, o persoană se gândește aproape constant la decedat. El trăiește o serie de sentimente, emoții, atât conștiente, cât și nu (adesea opuse): vinovăție, resentimente, agresivitate, frică, anxietate, uneori chiar un sentiment de ușurare. Periodic, „aude” zgomotul unei uși care se deschide și automat, pentru o fracțiune de secundă, îl atribuie defunctului, dar se prinde, îl „vede” în mulțime și își dă imediat seama că a făcut o greșeală. Aceste reacții pot.